Noutăți

Dezlegarea ICCJ pe prescripție. Concluzii pe scurt.
ICCJ a analizat aplicarea deciziilor Curții Constituționale 297/2018 și 358/2022 privind prescripția și a decis că, Codul penal care nu prevedea întreruperea prescripției este lege penală mai favorabilă. Astfel, ICCJ a stabilit că cele două decizii referitoare la...

Cum se impozitează veniturile obtinute din criptomonede
Ce este criptomoneda ? Reglementarea criptomonedei este dată de către legislația europeană. Astfel, Directiva (UE) 2019/713 care stabileşte instrumentele de plată fără numerar, instrumentele de plată electronice, monedele electronice şi monedele virtuale stabileste ca...

Cetățenii români, pot fi reprezentați de avocat, în cazul în care doresc eliberarea actelor de stare civilă precum, certificatul de naștere, cel de căsătorie sau extrase din registrele de stare civilă
În temeiul puterilor conferite prin Legea nr. 208/2020, certificatele de stare civilă, precum și extrasele din registrul de stare civilă și cazierul judiciar, pot fi obținute prin avocat. În acest sens, este necesară încheierea unui contract de asistență juridică,...

Conducerea unui vehicul sub influenta drogurilor – Achitare
Client trimis in judecata pentru savarsirea infractiunii de conducere a unui vehicul sub influenta unor substante psihoactive, testat pozitiv cu aparatul Drug Test, a fost achitat de catre instanta de judecata! Inculptul si-a asumat un risc in momentul in care a...

Principalele modificari ale codului rutier
Vineri, 28 ianuarie, a fost publicată în MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI, PARTEA I, Nr. 89/28.I.2022, ORDONANȚA nr. 1 din 27 ianuarie 2022, pentru modificarea și completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice....

Înlocuirea sancțiunii suspendării dreptului de a conduce cu avertismentul
Instanța, pe calea controlului efectuat în cadrul plângerii contravenționale, poate înlocui sancțiunea suspendării dreptului de a conduce cu cea a avertismentului. Art. 21 alin. 3 din O.G. nr. 2/2001 reglementează criteriile de individualizare a sancțiunilor...

Dreptul la tăcere
Trebuie să știți că în cazul în care veți fi nevoiți să dați o declarație, în calitate de suspect sau inculpat, organul de cercetare penală este obligat să vă aducă mai întâi la cunoștință toate drepturile prevăzute expres de Codul de procedură penală și în primul...

Legislația achizițiilor publice a suferit modificări importante
La data de 30 august 2021, a intrat în vigoare Ordonanța Guvernului nr. 3/2021 pentru modificarea și completarea unor acte normative în domeniul achizițiilor publice („OG nr. 3/2021”). Cu scopul de a simplifica procedurile de achiziție publică, OG urmărește...

Certificatul de urbanism
Certificatul de urbanism, în funcție de situația concretă, poate fi calificat ca fiind act administrativ sau după caz, ca operațiune administrativă. ÎCCJ, în decizia cu nr. 25/2017, pronunțată de Completul competent să judece RIL, a statuat următoarele: „Certificatul...

Dosar penal pentru falsificarea adeverinței de vaccinare
Pentru țara noastră, documentul oficial prin care se atestă vaccinarea anti SARS-CoV-2 este adeverința de vaccinare, document care se eliberează pentru fiecare persoană vaccinată, în scris, de fiecare centru de vaccinare și care poate fi descărcat și electronic....
Contactați-ne
Pentru a-ti oferi o solutie eficienta, bazata pe nevoile tale si orientata spre succes, contacteaza-ne la:
contact@avocatneamt.com
str. Alexandru cel Bun, nr. 28, Piatra Neamț, Neamț
Comentarii recente