AVOCAȚI

Andrei NICA
avocat titular
- Avocatul titular, dl. Nica Andrei, are o experiență profesională de peste 8 ani în avocatură și a dezvoltat o practică semnificativă în materia dreptului penal.
- Este licențiat al Facultății de Drept, Universitatea Româno-Americană București și urmează cursurile de master în Criminalistică în cadrul Universității A.I.Cuza Iași.
- A participat la mai multe seminarii, conferințe și sesiuni științifice, consolidându-și astfel cunoștințele în materia dreptului penal și criminalistică.
- Este membru al Baroului Neamț, din 2013.
- Prin apărarea pe care au efectuat-o într-un dosar penal având ca obiect tentativă la omor, avocații Andrei Nica și Mihaela Iosub, au contribuit la decizia Curții Constituționale nr. 562/2017, care a constatat că dispozițiile articolului 117 lit.a) și b) din Codul de procedură penală sunt neconstituționale, astfel în prezent, concubinii au același statut ca soții în fața justiției.

Caliopia NICA
avocat colaborator
- Caliopia Nica este absolventa a Facultatii de Drept din cadrul Universitatii A.I. Cuza Iasi.
- Dupa absolvirea studiilor juridice, dna. Caliopia Nica a profesat ca judecator la Judecatoria Piatra Neamt si Tribunalul Neamt – sectia penala.
- Din anul 2010 este avocat in Baroul Neamt. Experiență cumulată, de peste 30 de ani, în cele două profesii, dar și profesionalismul de care dă dovadă în construirea unor apărări eficiente și temeinice, reprezintă cartea de vizită a doamnei avocat Caliopia Nica.

Monica Mihaela IOSUB
avocat colaborator
- Este licențiată a Facultății de Drept din cadrul Universității Nicolae Titulescu din București și membră a Baroului Neamț din anul 2013.
- A participat la mai multe sesiuni științifice și concursuri pe parcursul studiilor, consolidându-și astfel cunoștințele în materia protecției internaționale a drepturilor omului, și cea a dreptului Uniunii Europene.
- Pe lângă participarea la seminare, conferințe internaționale și sesiuni de comunicări științifice, preocuparea pentru perfecționare s-a concretizat și în absolvirea cursurilor facultății de Sociologie și ale masteratului de Studii de Securitate, ale Facultății de Sociologie și Asistență Socială din cadrul Universității București.
- Ulterior a urmat mai multe cursuri organizate de Academia de Drept European (ERA), iar in prezent urmează cursurile programului de master in achiziții publice, concesiuni, parteneriat public-privat din cadrul facultății de drept, Universitatea București.
- Este specializată în dreptul uniunii europene, activitatea sa profesională fiind orientată, cu precădere, pe disputele civile, de drept administrativ și achiziții publice.

Maria BURLACU
avocat colaborator
• Este membra in cadrul Baroului Bucuresti din anul 2009, avand o experienta profesionala de peste 10 ani in profesia de avocat, specializandu-se in probleme complexe de drept civil, comercial, insolventa si faliment;
• Este licențiata a Facultății de Drept, Universitatea Bucuresti, continuand perfectionarea profesionala prin absolvirea studiilor de masterat in domeniul Dreptului International si European, precum si prin participarea la conferinte si programe de perfectionare profesionala continua;
• In cadrul activitatii profesionale desfasurate a asistat si reprezentat clienti atat in solutionarea de dispute complexe de drept civil, comercial, concurential, restructurare si insolventa etc., cat si in cadrul procedurilor corporative specifice societatilor comerciale, cum ar fi achizitii, tranzactii comerciale, negociere si executare contracte etc.
Elena-Corina CIUCHI
avocat colaborator
-
Este membră în cadrul Baroului București, are o experiență de 10 ani în domeniul juridic, în special în Dreptul Societar și litigii de Contencios Administrativ;
-
Este absolventă a Facultății de Drept a Universității din București (promoția 2012) și masterat al Facultății de Drept a Universității din București, master „Dreptul afacerilor” (promoția 2015).
-
A participat la numeroase conferințe, naționale și internaționale și este membru al Clinicii Juridice de Dreptul Mediului;
-
A promovat și susținut acțiuni împotriva Guvernului României și Comitetului Național pentru Situații de Urgență pentru anularea unor hotărâri ale Guvernului României pentru prelungirea stării de alertă în contextul pandemiei generată de virusul Sars-CoV-2.
-
A obținut în premieră în România la Înalta Curte de Casație și Justiție soluția definitivă prin care Restricțiile COVID și Certificatul Verde au fost declarate ca fiind ILEGALE, soluție favorabilă împotriva Guvernului României, MAI și CNSU.
-
A obținut în premieră în România la Curtea de Apel București soluția prin care este suspendată obligativitatea Certificatului Verde, a vaccinului COVID sau a testării pe cheltuiala proprie pentru a desfășura activitățile restricționate în timpul Pandemiei COVID, soluție favorabilă împotriva Guvernului României, MAI și CNSU.
Contactați-ne
Pentru a-ti oferi o solutie eficienta, bazata pe nevoile tale si orientata spre succes, contacteaza-ne la:
contact@avocatneamt.com
str. Alexandru cel Bun, nr. 28, Piatra Neamț, Neamț